Archive for the ‘Bucurestiul de altadata (MICUL PARIS)’ Category

La bordelurile din Bucuresti din perioada interbelica existau abonamente

Thursday, September 20th, 2012

“Noaptea întreagă se socoteşte 2 Numere. La mai multe numere se face rabat”.

Abonament Curve din perioada interbelica

Abonament Curve

Dacă astăzi prostitutia este un subiect controversat şi de multe ori tabu, în Bucureştiul interbelic aceasta meserie era acceptată şi chiar sprijinită de autorităţi.

Nu era sector din  Bucureşti care să nu aibă câte cinci, şase bordeluri în perioada interbelică.

Damele de companie mai stilate îşi făceau meseria în stabilimente de lux de pe bulevardele Ferdinand sau Elisabeta ,ori în propriile apartamente, însă multe îşi căutau clienţi prin hoteluri, magazine sau teatre.

Celebrul bordel Crucea de piatra era considerat o locatie mai ieftina, accesibila oricui.

Primele case de toleranţă sau case cu felinare roşii au aparut în România la începutul secolului 20, cu toate că prostituţia se practica, evident, de dinainte.

Pe abonamentele la bordel din perioada interbelica existau indicaţii clare: “NB (nota bene) Duminică şi Sărbători visitele se primesc numai dimineaţă din cauza aglomeraţiei”

Abonament pentru curve Bucuresti

Abonament pentru curve Bucuresti

Spre deosebire de evul mediu, unde practicantele erau aspru pedepsite (li se tăia nasul sau erau ucise), în epoca modernă s-a produs o schimbare de mentalitate care a făcut ca această “meserie” să nu mai fie condamnată, ci mai degrabă acceptată, legal sau doar tacit, ca un rău necesar.

“Damele de companie”, erau înregistrate la poliţie

În anii 20, damele de companie erau, cel puţin teoretic, obligate să se înregistreze la poliţie şi să meargă lunar la un control medical. În cazul prostituatelor din bordelurile cu felinar roşu, acest lucru era respectat, însă ele constituiau mai puţin de o treime din numărul total al “grizetelor” sau podareselor, după cum erau numite la acea vreme.

“Damele de companie interbelice” se distingeau prin tulpane (cele care lucrau în bordeluri) sau pălării excentrice (cele care lucrau pe cont propriu). În ambele cazuri, ele erau protejate fie de câte un personaj sus pus, fie de către diverşi indivizi care încheiau înţelegeri cu matroanele.

Damele de companie interbelice purtau porecle precum “Cur de Fier”, “Lia Magazia” sau “Napoleon” şi locuiau în aceeaşi clădire în care îşi aveau “locul de muncă”, o mare parte din câştiguri fiind rezervată pentru plata cheltuielilor de întreţinere şi chirie.

De unde si-au capatat numele cartierele bucurestene

Saturday, August 18th, 2012

Originea numelor de cartiere din Bucuresti

Cartierul Balta Alba – Aici se afla o groapa de var unde in vremea lui Caragea se topeau cadavrele ciumatilor. Cand ploua, locul devenea o balta albă.

Cartierul Baneasa – Aici locuia nevasta banului. In cazul de fata, ea era nevasta banului Dimitrie Ghica.

Cartierul Berceni – Francisc Rákóczi al II-lea pleaca la turci (nici el nici turcii nu se intelegeau cu Habsburgii, iar asta ii facea prieteni). La fel procedeaza si o parte din apropiatii lui Rákóczi. Mai exact o ceata de husari condusi de groful Miklós Bercsényi. Nu stiu daca au stat doar ca  sa-si traga sufletul ori s-au oprit de tot, cert este ca, undeva la sud de Bucuresti, husarii Berceni au luat o pauza.

Cartierul Colentina – Mai mult ca sigur e doar o legenda (asemanatoare cu legenda numelui Bucurestilor). Astfel, Colentina vine de la “colea-n-tina” – cu  referire la locul baltit unde Matei Basarab i-ar fi urlat pe turci intr-o batalie. O vreme s-a numit si “Olintina”..

Cartierul Cotroceni – Numele ii vine de la “a cotroci”, “cei care “cotrocesc”. Un vechi regionalism care inseamna “a cotrobai”, “a scotoci”, “a scormoni”.

Cartierul Crangasi – Etimologia este evidenta. Candva aici era o prelungire din Codrul Vlasiei – un crang. Aici traiau, normal, crangasii.

Cartierul Damaroaia – aceasta mosie parcelata a apartinut boieroaicei Maria Damaris

Cartierul Dealul Spirii – Dupa numele doctorului Spiridon Kristofi (de i se mai zicea si “Spirea”), care a ridicat in 1765 pe Dealul lupestilor o  biserica (Spirea Veche).

Cartierul Dristor – vine de la breasla piuarilor care si-au avut satul in aceasta parte a Bucurestilor. Asezarea mesterilor piuari care se numeau «darstari», «darsta» fiind piua din piatra folosita la fabricarea postavului si dimiei. Piuarii fabricau «darste» si pentru sutele de mori de pe cursul Dambovitei, care timp de sute de ani au fost prezente cotidiene, de mare relevanta economica pentru targul Bucurestilor.

Cartierul Drumul Taberei – Tudor Vladimirescu intrand in Bucuresti pe la vest in anul 1821, isi aseaza aici tabara de panduri.

Cartierul Ferentari – paradoxal, Ferentariul are cea mai rafinata origine a numelui: vine din latina “Ferentarius” – Soldat din infanteria usoara a legiunilor romane. Dupa unele opinii, aici s-ar fi aflat campul de exercitii al ferentarilor din oastea lui Mihai Viteazul.

Cartierul Floreasca – dupa numele boierilor care au stapanit locurile respective: Florestii.

Cartierul Ghencea – Vine din turca. Pe vremea fanariotilor, Ghenci-aga era seful arnautilor din garda domneasca. Aici s-a ridicat o biserica. Biserica era a Ghencei.

Cartierul Giulesti – O proprietate boiereasca: a Julestilor.

Cartierul Lipscani – din slava – Lipsk, Lipsko (“locul cu tei”). Acest “loc cu tei” este Leipzig (Lipsca). Negustorii veniti in Bucuresti cu lucruri aduse de la targul din Leipzig se numeau, evident, Lipscani.

Cartierul Militari – In secolul 19 aici era zona de instructie militara, probabil si o garnizoana. O vreme a functionat aici “Pirotehnia Armatei“.

Catierul Pantelimon – isi ia numele dupa Manastirea Sf. Pantelimon. In greaca “pan” inseamna “tot” si “éléïmon” inseamna mila. Panteleimon = cel milostiv, intreg-milostivul.

Cartierul Rahova – Numele e relativ nou si vine de la Calea Rahovei una dintre cele cinci artere botezate in secolul 19 spre aducere aminte a Razboiului de Independenta: Calea Grivitei, Calea Plevnei, Calea Rahovei, Calea Victoriei si Calea Dorobantilor.

Cartierul Salajan – Un nume si mai nou. Nu vine de la Salaj, ci vine de la Leon Szilaghi cunoscut si sub numele de Leontin Salajan.

Cartierul Titan – isi ia numele de la fabrica de ciment “Titan” construita la inceputul secolului XX.

Cartierul Vitan – De la D. Papazoglu aflam ce-i ala un vitan: “În ocolul orasului, spre nord, este câmpia Vitanului, unde vitele orasenilor îsi aveau  pasciunea”.

Fantani si cismele din Bucureștiul de altadată

Saturday, August 18th, 2012

In ziua de astazi s-au pierdut  multe din fantanile de alta data, care stingeau setea locuitorilor Bucurestiului pe vreme calduroasa. Cele cateva care au ramas, parca nimeni nu se mai incumeta sa incerce apa. Ele raman monumente istorice. Apa, apa peste tot… si nici o picatura nu este de baut.

Primele fantani publice au aparut in Bucuresti la sfarsitul secolului XVIII. Pe la 1779, domnitorul Alexandru Ipsilanti a dat porunca sa se construiasca primele “cismele de obste“, cu apa adusa de la Giulesti. Seful lucrarilor era un soldat, Dumitrache, care a primit titlul de Mare Cismigiu. Suna cunoscut? Prima cismea construita se afla la intrarea in gradina dinspre Stirbei Voda.

La inceputul secolului XIX in capul Podului Mogosoaiei (Calea Victoriei) se afla o fantana din caramida rosie, fara tencuiala, in dreptul Bisericii Albe. Aceasta avea numele de Cismeaua Rosie, si urma sa-si imprumute numele primului teatru bucurestean, fondat de domnita Ralu in 1818.

Fantana Cantacuzino Bucuresti

Fantana Cantacuzino


“Pe această primă scenă de la “Cişmeaua Roşie”, publicul românesc a văzut pentru prima dată “Hoţii” de Schiller, “Faust” de Goethe, “Emilia Galotti” de Lessing. Că-l iubim, că nu-l iubim, Bucureştiul este un oraş cu amintiri, care se vor mai prelinge şi altădată.”

Trecutul se scurge, cum are el obiceiul si ajungem in anul 1870. Primarul este Grigore Cantacuzino, iar in Parcul Libertatii se ridica o fantana omonima, in stil neo-clasic. Este construita din placi de marmura si contine basoreliefuri cu imagini medievale. In apropiere astazi se gaseste si Fantana Zodiac construita in 1934 si Fantana Carierelor si Minelor construita in 1906.

Fantana Zodiac Bucuresti

Fantana Zodiac Bucuresti

Desi pana acum am vorbit numai despre fantani, daca este vorba despre apa si cum ajungea ea la locuitorii Bucurestilor vechi, atunci trebuie sa vorbim si despre Foisorul de Foc. Acesta indeplinea un dublu rol de loc de paza contra incendiilor si de rezervor de apa. Arhitectul George Mandrea a realizat proiectul. La primul etaj se aflau inginerii si lucratorii retelei de apa, iar la etajul 2 se afla cazarma pompierilor. Dupa doi ani de lucrari, Foisorul de Foc a fost dat in folosinta in 1892.

Fantana Miorita Bucuresti

Fantana Miorita

Mai in nord, spre Baneasa, departe de centru dar nu si de spiritul Bucurestiului, se afla Fantana Miorita. A fost construita in 1936 dupa un proiect realizat de Octav Doicescu. Monumentul a fost numit dupa celebra balada si prin urmare este impodobita cu imagini inspirate din aceasta. Cum s-a resemnat ciobanul din poveste, parca s-au resemnat si autoritatile care de cativa ani tot promit ca vor restaura fantana dar.

Restaurante celebre din Bucuresti

Saturday, March 31st, 2012

In fostul local “Modern” aflat in capatul dinspre Calea Victoriei al fostei strazi Sarindar s-a deschis in 1958 restaurantul Berlin “, cu specific culinar german, decorat de catre un arhitect din Republica Democrata Germana. La etaj exista un bar cu taburete inalte, unde Berea blonda Radeberger, imbuteliata in sticle de o jumatate de litru, era servita in sonde.

Hotelul  Francez si Beraria Varful cu Dor

Hotelul Francez si Beraria Varful cu Dor

Multe dintre restaurantele bucurestene au fost rebotezate:

Restaurant Capsa devenise “Bucuresti”, de pilda. Athenee Palace isi pastrase insa numele si-l pastrase si pe Petrica Johnson, barmanul de culoare de pe vremuri.

Restaurant Capsa Bucuresti

Restaurant Capsa Bucuresti

La Capsa (tot asa ii zicea lumea) si la Athenee Palace venea noua elita intelectuala fidela regimului, aflata la loc de cinste intre privilegiati. In cele doua braserii mai puteau fi vazuti si scriitori interbelici straini de gratiile noului regim, precum poetul
Ion Barbu, sau Pastorel Teodoreanu. Acesta din urma, putin grizat, intr-o seara iesind de la Athenee Palace , a scos o bancnota de cinci lei vrand sa i-o dea portarului – credea el – galonat si plin de fireturi, cu rugamintea: “Adu-mi te rog, un taxi.” Poetul il confundase pe portar cu un amiral venit la o receptie.
Indignat, acesta si-a declinat identitatea, amenintandu-l cu arestarea pe poet. “Atunci, adu-mi un vapor”.

Restaurantul si terasa Otetelesanu Bucuresti

Restaurantul si terasa Otetelesanu

In apropiere de Athenee Palace , pe locul actualului Hotel Bucuresti, intr-un imobil prabusit la cutremurul din 1977, isi continua existenta, la parter si la primul etaj, Cofetaria Nestor, rebotezata ” Victoria “. La etaj, cofetaria ave aspectul unei braserii elegante. O frecventau domni de pe vremuri, cu parul alb sau grizonat, imbracati pedant, unii arborand batista la buzunarul de la piept al hainei.

Restaurant Carul cu Bere Bucuresti

Restaurant Carul cu Bere

Aici se serveau café-frapé si Mazagrin, cu paiul lipit de sticla brumata a sondei, bere germana, vermut italian, coniac indigen, citron pressé si oranjada…Specialitatile de cofetarie erau pregatite dupa retete vechi, adesea de catre aceiasi oameni din epoca anterioara instaurarii comunismului.

Se serveau la “Nestor” profiterol, tort si merengue-glacé, inghetata simpla ori asortata cu frisca si “langue de chat”, Coube-Jacques, Krantz, Joffre, Parfait Marechal, prajituri “Bibescu”, carora ulterior li s-a spus “Tosca”, pricomigdale, alune de padure pudrate fin cu sare, cafeaturceasca si cafea-filtru. La parter, pe langa bomboanele cu visine trase in ciocolata si fructele confiate, se vindeau, in cutii, fondante…

Restaurantul si terasa Otetelesanu

Restaurantul si terasa Otetelesanu

O braserie cu scaune inalte imprejurul barului fusese deschisa la parterul unui bloc interbelic de pe Bulevardul Nicolae Balcescu – noua denumire – care se invecina cu Biserica Boteanu. Intrucat veneau studenti de culoare, nu putini in Bucurestiul epocii, i s-a spus ” Katanga “, porecla substituindu-i numele.

Terasa Bucurestiul interbelic

Primele doua congrese ale Partidului Muncitoresc Roman se desfasurasera in Sala Ateneului. Apoi, ocarmuirea s-a gandit sa inalte o cladire anume pentru ele si asa a fost construita, la sfarsitul anilor ’50 Sala Congreselor (Sala Palatului de astazi), cu o capacitate de 3600 de locuri, in spatele fostului Palat Regal.

S-au demolat case vechi pentru ca noul edificiu sa fie inconjurat de o duzina de imobile dominate de un bloc turn cu 14 etaje. La parterul unuia dintre acele blocuri mai exista si azi magazinul “Filatelia”, inaugurat in 1960, iar in capatul opus, colt cu strada Stirbey Voda, la parterul altui bloc, s-a deschis tot atunci un restaurant-expres spatios, modern pentru acele vremuri, in care se putea lua masa de pranz compusa din doua feluri de mancare cu circa 10 lei.

Dupa ce in Sala Congreselor (Sala Palatului de astazi) s-a tinut, in iunie 1960, al treilea conclav al partidului unic, au inceput sa fie proiectate aici filme, indeosebi premiere, i s-a zis Sala Palatului si din 1962 au inceput sa cante pe scena ei solisti straini.. Intre primii, Domenico Modugno.
In iarna lui 1962 Modugno a cantat aici “Alleluia” si cateva din compozitiile sale; “Volare”, “L’uomo in frak”, “Piove”, ramasa multa vreme in amintirea romanilor prin refrenul “Ciao, ciao, bambina”…A inregistrat si el un disc la Electrecord. In acelasi an a mai cantat o celebra soprana peruviana de coloratura, Imma Sumah, apoi Claudio Villa, facand furori cu “Un tango italiano”. Era vremea muzicii usoare italiene – din 1964 Televiziunea Romana incepe sa retransmita Festivalul de la San Remo. Insa noul “dezghet” adusese cha-cha-ul, muzica latino-americana, concomitent cu bomboanele cubaneze (din trestie de zahar, colorate, in forma de inimioara) si twist-ul.

Restaurant “Mon Jardin” si “Poarta Alba”

Saturday, March 31st, 2012

Pana pe la inceputul anilor ’70, pe locul hotelului Dorobanti (in prezent Hotel Howard Johnson) au existat doua localuri: Restaurant “Mon Jardin” si “Poarta Alba”.

Restaurant Mon Jardin Bucuresti

Primul era un restaurant interbelic, cu loji de plus si ring de dans, iar vara cu o gradina faimoasa.
La “Mon Jardin” s-a cantat jazz chiar si in anii ’50, cand acesta era considerat “muzica decadenta”. Din formatia de la “Mon Jardin” au facut pe atunci parte Sergiu Malagamba, Iancsi Korosi si Johnny Raducanu.

A cantat in particular cu aceasta formatie Yves Montand, care in 1956 a intreprins un turneu la Bucuresti; unul rasunator, intrucat de aproape un deceniu nu mai venisera in Romania interpreti din Occident. Yves Montand era pe atunci comunist. A sustinut cateva concerte, iar dupa unul dintre acestea a fost dus la “Mon Jardin”, unde a ramas incantat de jazz-ul interpretat acolo si a cantat impreuna cu formatia.
Nu-i exclus ca vreunul dintre muzicanti sa fi incercat sa-i tempereze entuziasmul pentru ideologia rosie.
Frecventau in anii ’50 “Mon Jardin”-ul criticii de arta Petru Comarnescu si Eugen Schileru, calamburgiul Oscar Lemnaru si multi alti intelectuali.

Sergiu Malagamba

Sergiu Malagamba

Poarta Alba era o carciuma cu ciorba de burta si gratar unde se consumau bere si alcooluri distilate, inclusiv secarica, populara bautura din anii ’50.
Intr-o seara a nimerit acolo si Maria Tanase. Era iarna si un taran din apropiere de Bucuresti isi priponise calutul cu care aducea marfa la piata la intrarea in local.
Maria Tanase a intervenit pentru ca animalul sa fie ingaduit inauntru,la caldura.

Acesta, ascultator, s-a lasat jos intr-un colt al carciumii si-a adormit cu capul sub masa stapanului.

“Adio, mama!
la “Poarta Alba” venea autorul versurilor cantecului “Din bucata mea de paine” (“Din bucata mea de paine/Am hranit un om si-un caine/Omul nu ma mai cunoaste/Cainele ma recunoaste”), care putea fi auzit in bodegile de periferie, si mai veneau vreo doi poeti de carciuma; specie de mult disparuta. Acestia isi multiplicau poeziile pe coli de hartie, si, dupa ce intrau in local, le imparteau clientilor asezati la mese. Dupa o jumatate de ora, poetul facea din nou turul meselor si isi strangea versurile. Unii musterii drept rasplata, ii trimiteau autorului ceva de baut: o halba de bere o tescovina, o suta de rachiu sau de “Adio, mama!”… Versurile unui poet de carciuma puteau suna in felul urmator:
“Eu nu-s decat un vagabond/Batut de vanturi si de ploi;/Sunt un gunoi/Dar, din an in an/Imi fumez pipa mea sub un castan.”

Pe vremea “dezghetului”, cand galantarele si rafturile restaurantelor nu mai erau goale, Pastorel Teodoreanu sustinea in revista “Magazin” o “Cronica gastronomica”, iar Maria Tanase canta la redeschisul restaurant “Continental de pe Calea Victoriei acompaniata de Faramita Lambru. In pauza, cantareata mergea in bucataria localului sa fumeze cu sete doua-trei tigari, una dupa alta, impreuna cu instrumentistul, care tocmai isi instalase telefon si se furlandisea fata de personalul restaurantului, sunand acasa. Intr-una din seri, intrebandu-si in receptor nevasta ce ii gatise, dupa primirea raspunsului, o indemna: “Da’ sa pui, fa, in tocana si-o foaie de dafin…si pune si nitel piper…”
Plictisita, Maria Tanase ii recomanda intre doua fumuri de tigara: “Spune-i, ma, sa puna si niste cacat!” Prompt, acordeonistul se executa: “Doamna Maria zice sa pui si niste cacat, pentru ca vine si dumneaei la masa.”

Raj Kapoor a inregistrat la Electrecord. Un alt turneu al unui artist strain care a lasat urme adanci la Bucuresti, mai ales in cartierele marginase, a fost cel intreprins in 1958 de actorul si cantaretul indian Raj Kapoor, protagonistul filmului “Articolul 420″ Raj Kapoor a aparut si la noua televiziune – care emitea din 1957. A inregistrat un disc la Electrecord cu piesa “Avaramu” din coloana sonora a filmului. Pe canavaua acestuia, lautarii au dat la iveala o manea care s-a cantat apoi ani de zile prin bodegile de la periferie: “Pe Soseaua Colentina trece Rita cu masina”.

In anii 1959-’60-’61 nu era “politic” sa ai automobil. Omul bine cotat avea motocicleta si magnetofon Tesla cehoslovac. Motocicleta cea mai sic era importata din RDG, MZ, de 250 cm3, si Jawa (cehoslovaca). Mai exista Zundapp si BMW, unele cu atas, dar acelea erau din timpul sau dinaintea razboiului.
La sfarsit de saptamana, bucurestenii cu motociclete plecau impreuna cu sotiile sau cu prietenele spre Snagov, Mogosoaia, Padurea Pustnicul sau pe Valea Prahovei.
La petrecerile date in apartamente particulare, sambata seara, magnetofonul era un simbol de modernitate si inlesnire.
In anturaje mai modeste, cu acelasi prilej, se puneau la patefon discuri cu Dorina Draghici, Nicu Stoenescu, Ioana Radu sau Mia Braia.
Dupa discuri de patefon dansau si elevii din ultimele clase de liceu atunci cand mergeau in excursie la munte, “scolile medii” avand patefon in dotare.